Ca urmare a numeroaselor întrebări sosite la adresa Asociaţiei noastre, avem plăcerea de a supune atenţiei dumneavoastră următoarea:

INFORMARE

în vederea respectării cu stricteţe a prevederilor legale referitoare la ocupaţia de „Grafolog”, în conformitate cu iniţierea făcută şi documentaţia depusă de către Asociaţia Grafologică din România, potrivit căreia profesia a fost introdusă în Clasificarea Ocupaţiilor din România cu nr. 264308 ca „Activitate intelectuală şi ştiinţifică”, alături de „Lingvişti, traducători şi interpreţi” din anul 2009;

Urmare a modului de recunoaştere pe plan naţional a profesiei de „Grafolog”, a prevederilor Proiectului de Standard Ocupaţional, a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a profesiei de „Grafolog”, respectiv a Codului Eticii Profesionale al Grafologilor şi, în conformitate cu scopul şi obiectivele Asociaţiei Grafologice din România începând din octombrie 2012 am iniţiat, oficial, primul program naţional autorizat de formare de „Grafolog: studii superioare, de tip „perfecţionare”, cu durata de 4 semestre.

În baza celor de mai sus, titlul de „Grafolog” a devenit competitiv cu titlul de „Grafolog“ în Europa.

Pentru pretenţia la titlul de „Grafolog” în România sunt necesare studii aprofundate, examene semestriale, examen final, întocmirea şi susţinerea lucrării de diplomă pe plan naţional în cadrul unei organizaţii înfiinţată , luată în evidenţă şi autorizată în scopul formării, perfecţionării, specializării în domeniul grafologic.

Programul de formare cuprinde următoarele discipline de studiu:

  1. Biologia scrisului
  2. Teoria ştiinţei grafologice
  3. Rezonometrie
  4. Fiziologia scrisului
  5. Analiză grafologică
  6. Sinteza grafologică
  7. Comunicare
  8. Grafologie pedagogică
  9. Reeducare
  10. Grafoterapie – Grafocontrol
  11. Grafologia locului de muncă
  12. Grafologia relaţiilor sociale
  13. Grafologia vârstei evolutive
  14. Grafologie clinică
  15. Grafologie criminologică
  16. Codul Eticii Naţionale şi Internaţionale al Grafologilor
  17. Psihologie generală
  18. Psihologie de personalitate

Verificarea cunoştinţelor din disciplinele de studiu se face, obligatoriu, prin susţinerea de examene semestriale.

Programul de formare se încheie prin examen final, respectiv prin întocmirea şi susţinerea unei lucrări de diplomă.

Diploma de absolvire eliberată de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii certifică cunoştinţele şi competenţele dobândite, necesare practicării la nivelul standardului naţional a profesiei de „grafolog”.

În posesia Diplomei de absolvire şi după depunerea jurământului se acordă absolventului drept de practică, euroconform, potrivit încadrării în C.O.R.,a prevederilor Proiectului de Standard Ocupaţional, a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a profesiei de „Grafolog”,respectiv a prevederilor Codului Eticii Profesionale al Grafologilor.

Asigurarea calităţii profesiei, activitatea la nivel ştiinţific este obligatorie în toate procesele activităţii de „Grafolog”, ceea ce trebuie să rezulte, obligatoriu, şi cu ocazia evenimentelor petrecute în public: interviu, publicaţii, seminar, etc.

Asociaţia Grafologică din România fiind singurul iniţiator, coordonator şi responsabil pe plan naţional pentru formarea şi desfăşurarea conform documentaţiilor prezentate şi recunoscute oficial a profesiei de „grafolog” ţine evidenţa tuturor grafologilor pe care îi formează oficial începând din octombrie 2012 şi îndrumă, supervizează activitatea acestora, asemeni scopului şi rolului tuturor celorlalte Asociaţii profesionale din România, eliberând Legitimaţie de Grafolog, cu număr de evidenţă, valabil pe durată de un an, cu posibilitate de reînnoire în cazul în care Comisia de Etică şi Disciplină nu constată încălcări sau abateri de la prevederile Codului Eticii Profesionale.

Lista oficială a grafologilor diplomaţi poate fi consultată, la cerere, la sediul Asociaţiei Grafologice din România. Evidenţa grafologilor şi a domeniului în care au drept de practică se va reactualiza permanent la finalul programului de formare, după depunerea şi semnarea Jurământului profesional.

Potrivit prevederilor R.O.F. şi a Codului Eticii Profesionale al Grafologilor, Asociaţia Grafologică din România îi recunoaşte ca „Grafologi” pe toţi cei care – conform tuturor profesiilor – dovedesc cu Carnet de student sau Foaie matricolă ( extras din Catalog) studiile grafologice şi examenele semestriale susţinute, prevăzute în programa euroconform şi depun copia Diplomei de absolvire eliberată de o Academie, Institut, Centru acreditat pentru formare de „Grafolog” în Europa.

Prin măsurile de mai sus dorim să se respecte prevederile legislaţiei naţionale şi ale acordurilor internaţionale referitoare la compatibilitatea şi omologarea ocupaţiilor şi să prevenim eventualele neclarităţi şi neînţelegeri care mai persistă încă în jurul profesiei şi pretenţiei la titlul de „Grafolog” în România.

Anunţ

Asociaţia Grafologică din România anunţă începerea oficială a primului program naţional de formare de „Grafolog” euroconform, autorizat potrivit reglementărilor legale în vigoare în baza cerinţelor, responsabilităţii profesionale şi a compatibilităţii ocupaţiei de „Grafolog” la nivel european, conform C.O.R.:264308.

Continue reading