Cerinţele profesionale ale formării de grafolog

Recunoaşterea oficială a profesiei de GRAFOLOG s-a făcut în baza:

1. Descrierii ocupaţiei,
2. Cerinţelor profesionale de mai jos

autor: Gáspár Jolán Andrea

Cerinţele profesionale ale formării de grafolog

Îndatoririle cele mai importante referitoare la practicarea ocupaţiei de grafolog sunt:

1. Analiza scriptelor izvorâte din diferite epoci, aplicarea principalelor teorii grafologice. Specialistul să fie capabil:

  • să prezinte importanţa culturală a scrisului mesopotamian, egiptean, protosinian, fenician, ebraic, arab, indian, greaca antică, glagolit, cirilic, a scrierii greceşti prin prisma importanţei istoriei scrierilor cu grafisme latine;
  • să definească conceptul, modul de formare, precedentele şi dezvoltarea scrisului;
  • să prezinte corelaţia scrisului cu procesele economice şi sociale, respectiv cu limba, să cunoască sistemele de scriere;
  • să descrie condiţiile de dezvoltare ale sistemului de scriere (pictura, noţiune, cuvânt, silaba şi scriere literală) precum şi a condiţiilor de dezvoltare ale tehnicii scrierii, să arate interdependenţa lor cu caracteristicile grafice ale scrisului mesopotamian, egiptean, protosinian, fenician, ebraic, arab, indian, greaca antică, glagolit, cirilic, a scrierii greceşti;
  • să prezinte relaţia între diferitele supra­feţe de scris şi mijloacele de scris ale diferitelor perioade istorice şi felurile mijloacelor de scris (de exemplu: tabla de lut – trestie de scris, mătase – pensula, hârtie – stilou);
  • să enumere unele particularităţi ale scrierilor actuale şi caracteristicile lor grafice prin prisma scrierilor europene (latin, grec, cirilic) respectiv a scrierilor arabe, ebraice, indiene, orientului îndepărtat;
  • să explice formarea şi evoluţia scrisului naţional;
  • să stabilească noţiunea, obiectul, scopul, metodele grafologiei, bazele ei teoretice, locul grafologiei în sistemul ştiinţelor;
  • să analizeze perioadele istoriei grafo­logiei, particularităţile perioadelor din perioadele anterioare până în perioada actuală de dezvol­tare (Prosper, Baldo, Severinus, Lavater, Michon, Cr. Jamin, Lombroso);
  • să aprecieze teoriile principale, metodele, dezvoltarea teoretică şi organizaţională, activi­tatea, metodele lui Klages, Pulver, Pophal, Wieser, Saudek, Moretti, Wittlich, Müller, Enskat, Heiss, Gross, Lüke;
  • să descrie şi să aprecieze istoria grafolo­giei naţionale a anilor ’30, respectiv activitatea grafologilor şi viaţa organizaţiei grafologice româneoti dinaintea şi de după cel de-al doilea război mondial precum şi a activităţii marilor noştri grafologi din trecutul apropiat:
  • să facă cunoscută latura ştiinţifică a grafologiei prin metodele şi rezultatele cercetării conform validităţii, repetabilităţii, obiectivităţii, standardizării (explicaţiile semnelor, grafologiei holistice, teoriei fiziologiei mişcării, teoriei structurale, teoriei cubice etc.);
  • să utilizeze terminologia de specialitate în scopul potrivirii termenilor tehnici sau conceptual ce se mai deosebesc încă din punct de vedere istoric, în scopul folosirii unui limbaj de specialitate ştiinţific şi unitar.

2. Prezentarea condiţiilor biologice şi psihice care fac posibilă activitatea grafică. Specialistul să fie capabil să:

  • recunoască, să stabilească unităţile structurale ale scrisului: blocul scris, marginile, adresarea, semnătura, rândurile, cuvintele, literele, elementele constructive ale literelor, trăsăturile, liniile de legătură, trăsătura de bază, ovalele, buclele, liniile iniţiale şi finale, accentele, barele de tăiere, noţiunile normei învăţate şi a normei individuale;
  • prezentarea principalelor tipuri de scriere, ale scrierilor standard predate în România (scrierea caligrafică, scrierea simplifi­cată înclinată);
  • caracterizarea scrierilor standard ale altor naţionalităţi (englez, francez, german, rus, slovac etc.);
  • identificarea, descrierea structurilor sistemului nervos şi muscular care joacă un rol important în realizarea activităţii grafice (vederea, auzul, orientarea în spaţiu);
  • înţelegerea şi producţia vorbirii, centrele senzoriale şi motrici ale creierului care coordo­nează mişcarea, construcţia anatomică a mâinii, apariţia dominanţei mâinii stângi sau drepte datorită funcţiilor sistemului nervos central (relaţia dintre stângăcie şi tehnica scrierii);
  • să explice mecanismul gestului grafic, să interpreteze gestul grafic ca aptitudine lingvis­tică psihosomatică şi procesul de mişcare ce se desfăşoară pe baza coordonării vizuomotrice, să prezinte conceptele de bază biomecanice ale mişcării grafice;
  • să prezinte condiţiile biologice şi psihice, cerinţele particulare de funcţionare ale dezvol­tării anatomice şi funcţionale ale oaselor, muşchilor şi sistemului nervos, respectiv ale cerinţelor specifice ale capacităţii de funcţionare senzoriale, motrice, cerinţele dezvoltării aptitu­dinii de mişcare, ale capacităţii de înţelegere, ale vorbirii şi ale atenţiei, rolul factorilor motivaţionali;
  • să prezinte factorii procesului de indivi­duali­zare a imaginii grafice (generalizare, diferenţiere, individualizare);
  • să recunoască şi să aprecieze tulburările de învăţare ale scrisului şi ale gestului grafic (tulburările, etiologia şi simptomele, influenţa problemelor de origine organica, psihică şi bio­logică asupra imaginii grafice (vârstă, boală etc.);
  • să caracterizeze influenţa factorilor externi asupra scrisului de mână (de exemplu: schimbarea suprafeţei de scris, relaţia dintre mijlocul de scris şi imaginea grafică, poziţia de scriere, raporturi de iluminat, temperatură, trepidaţie).

3. Aprecierea caracteristicilor grafice, pregătirea documentaţiei metrice grafologul să fie capabil:

  • să prezinte bazele teoretice ale măsurării, să aplice metodele de analiză matematică, ale măsurătorilor ştiinţelor umane şi grafologice, să aplice procedeele matematice şi statistice cele mai des folosite;
  • să prezinte modelul tehnic de măsurare (algoritmi de măsurare, unităţile de măsură) ca şi ale valorilor normale ale elementelor structu­rale şi oscilaţiile admise;
  • să enumere regulile generale de preluare a datelor (menţionarea locurilor de analiză, mânuirea mijloacelor de măsurare, precizie de citire şi de calcul, delimitarea caracteristicilor grafice măsurabile);
  • să descrie condiţiile de analiză matema­tică (număr de elemente, coeficienţi de depen­denţă şi de independenţă);
  • să definească noţiunile de bază teoretice măsurabile (medie, median, semnificaţie, vali­ditate, reliabilitate, obiectivitate, standardizare), să prezinte noţiunile şi metodele de măsurare şi ordinea analizei;
  • să utilizeze metode ale statisticii mate­matice (tehnica analizei descriptive, corelaţiile, variaţiile) cele mai frecvente;
  • să analizeze, să aprecieze coeficienţii de schimb ale mărimii formei (analiza unităţilor structurii grafice: mărime, lăţime, distanţă), respectiv ale unităţii constructive ale: formei, direcţiei, (poziţia, direcţia, înclinaţia);
  • să analizeze caracteristicile dinamice (viteza, intensitatea), coeficienţii de schimb complecşi (grad de legare, ritm, armonie, structurare, regularitate, grad de tensiune, calitatea trăsăturii, accent pe formă sau pe mişcare, originalitate, estetică, densitate, elan) etc.;
  • să prezinte câteva concepţii tipice ale grafometriei franceze, trăsăturile de bază ale analizei liniilor;
  • să pregătească documentaţia grafo­metrică;
  • să prezinte şi să utilizeze mijloacele tehnice utilizate în analiza grafologică (lupa, microscopul, şabloanele de măsurare etc.).

4. Caracterele de personalitate, aplicarea stărilor fizice, psihice, biologice caracteristice scrisului. Grafologul să fie capabil:

  • să aplice sistemele simbolice ale grafo­logiei (simbolica picturală şi spaţială), sistemele simbolice generale, semnele archietipice, simbo­lurile sacre etc.;
  • să explice profesional posibilităţile de interpretare ale altor grafii (desene, mâzgăleli);
  • să descrie posibilităţile generale de interpretare ale caracteristicilor de mărime, formă şi direcţie ale unităţii constructive ale scrisului: blocului, ale marginilor, ale formulei de adresare, ale semnăturii, ale rândurilor, cuvintelor, literelor, elementelor constitutive ale literelor (liniile de legatură, trăsături de bază, ovale, bucle, liniile iniţiale şi finale, accentele, barele de tăiere);
  • să stabilească şi să explice învăţăturile mişcărilor expresive, posibilităţile de interpretare ale caracteristicilor dinamice;
  • să prezinte posibilităţile de interpretare ale coeficienţilor de schimb complecşi.

5. Analiza grafologică a persoanelor de diferite vârste, relevarea stărilor fizice şi psihice speciale. Grafologul să fie în stare:

  • să deruleze procesul de analiză grafo­logică complexă;
  • să aplice în practică variatele tehnici de analiză, algoritmii de analiză (să recurgă la procedee grafice complexe, sisteme de inter­pretare, ca de exemplu: funcţia cubica, descrierea holistică, analiza grafometrică franceză şi analiza trăsăturii, diagrama Lüke, psihograma Wittlich, Roman-Staempfli, alte procedee de analiză algoritmice);
  • să grupeze semnele grafice potrivit domeniului de personalitate, respectiv să aleagă, să interpreteze grupul de semne potrivit scopului analizei;
  • să utilizeze corect tehnicile de pregătire a portretului grafologic, să procedeze conform practicii de descriere corespunzătoare a persona­lităţii;
  • să recunoască particularităţile scrisului imatur, să aplice conceptele lor de bază, să redacteze conceptele de bază ale grafologiei pedagogice;
  • să prezinte corelaţia dintre studiul scrisului şi rutina în scris;
  • să definească conţinutul raportului grafologic de specialitate, să aplice modelul dinamic de personalitate (să analizeze, să descrie caracteristicile cognitivităţii, afectivităţii, vitalităţii, sociabilităţii, motivaţiei, a imaginii proprii, mecanismele de autoapărare, atitudinea faţă de muncă, comportamentul etc.;
  • să pregătească documentaţia potrivit scopului analizei;
  • să dea răspuns la întrebările speciale, prin terminologie clară, dar de natură ştiinţifică;
  • să descrie schimbările de personalitate şi posibilităţile de prognoză ale schimbării de personalitate;
  • să recunoască stările intervenite ca ur­mare a unor motive speciale psihice şi fizice.

6. Aplicarea bazelor cunoaşterii umane ale grafologiei, canalizarea spre întrebările funda­mentale ale diverselor ramuri ştiinţifice ale psihologiei. Grafologul să fie capabil:

  • să definească conceptul, obiectul, meto­dele şi direcţiile psihologiei;
  • să prezinte procesul senzaţiei-percepţiei (conceptul lor, bazele psiho-fiziologice, tipurile, formele);
  • să descrie procesul atenţiei (conceptul, bazele psiho-fiziologice, mecanismul, proprietăţile);
  • să definească conceptul de conştient şi inconştient, stările de conştient;
  • să explice procesul de învăţare şi de cunoaştere (conceptul, formele şi caracteristicile lor);
  • să deducă procesul de memorie (con­ceptul, fiziologia, procesul de prelucrare a informaţiilor, fazele, uitarea);
  • să prezinte procesul de gândire (con­ceptul, tipurile, strategiile, formarea de noţiuni, categorizare, decizie);
  • să prezinte procesul de imaginaţie (conceptul, modul de formare, gruparea, caracteristicile anticipaţiei);
  • să stabilească inteligenţa şi creativitatea, talentul (conceptul, particularităţile, structura, măsurarea, compararea lor);
  • să explice în mod profesionist motivaţia (conceptul, bazele biologice, gruparea comporta­mentului motivat: 1. Motive fiziologice; 2. Motive emoţionale; 3. Motive sociale), să stabileasca conceptul de nevoie instinctuală, homeostatică, drive, regulaţia, imprinting, stresul, frustrarea, autonomie, activitate, curiozitate, autorealizare, nivel de exigenţă);
  • să prezinte caracteristicile sentimentului (esenţa, fiziologia, clasarea, proprietăţile, modul de manifestare, fenomene psihice legate de sentiment: ambianţa, conflictele, toleranţa, empatia);
  • să descrie conceptul diferitelor proprietăţi psihice, bazele psiho-fiziologice, funcţionarea, caracteristicile (ereditate, educaţie, dotare, capabilitate, profil, atitudine, interes, orientare etc.);
  • să descrie întrebările de bază ale matu­rităţii şi dezvoltării personalităţii (noţiunea, procesul, factorii de influenţă);
  • să prezinte dezvoltarea proceselor senzo­motorii şi cognitive (concepţii, spaţiu de mişcare, dezvoltarea comunicaţiei verbale, nonverbale, sentimentale), creativitatea, imaginea lumii înconjurătoare, gândirea, imaginea proprie, apariţia şi dezvoltarea conştiinţei de sine;
  • să prezinte învăţarea ca modalitate de schimbare (evoluţie) şi dezvoltare (concepţia, imitarea, empatia, capitularea, identificarea, interiorizarea, curiozitatea, orientarea spre valori, atitudine spre valori);
  • să dezvăluie dezvoltarea vieţii sentimen­tale, a voinţei (formarea bazei motivaţionale, relaţia tată-mamă-copil, dezvoltarea psiho­sexuală, joaca, povestirea etc.);
  • să caracterizeze dezvoltarea corespunzătoare fiecărei etape (perioada prenatală, perioada de nou-născut, de sugar, copilăriei, grădiniţei, şcolară, prepubertăţii, pubertăţii, tinereţii, maturităţii, batrâneţii);
  • să identifice domeniile principale ale socializării (noţiunile de bază, dependenţa, agresivitatea, altruismul, imitarea, identificarea, imaginea proprie, socializarea rolurilor sexuale, moralitatea, socializarea relaţiilor sociale şi familiei, socializarea instituţională, autoreglare, autocontrol, socializarea devianţelor);
  • să recunoască, să prezinte relaţia dintre desenele de copii şi procesele cunoaşterii;
  • să caracterizeze desenele de copii şi dezvoltarea scrisului;
  • să definească conceptul, obiectul, meto­dele psihologiei de personalitate, principalele grupe de teorii de personalitate;
  • să prezinte metodele de abordare ale trăsăturii caracteriale, teorii de tipuri: Hippocrate, Jaensck, Jung şi teorii de trăsătura: Allport, Eysenck, Cattel;
  • să descrie apropierile psihanalitice 1. Clasice: Freud; 2. Analitice: Jung, Murray, 3. Intra- şi interpersonale (Adler, Fromm, Sullivan, Erickson);
  • să prezinte apropierile teoriei învăţării sociale 1. Dollar-Miller (teoria stimul-răspuns), 2. Skinner (teoria învăţării comportamentale); 3. Teoria învăţării sociale (Bandura);
  • să explice apropierile fenomenologice (Uma­nistici: Maslow, Rogers), Teorii cognitive: Kelly;
  • să stabilească, să descrie comportamen­tele identităţii, ale trăsăturilor, concepţia caracte­rului, criteriile de maturitate ale perso­nalităţii;
  • să prezinte obiectul, importanţa, corelaţia dintre interacţiune şi comunicaţie;
  • să prezinte socializarea individului, diferitele faze ale socializării, formele învăţării sociale, socializarea profesională şi ocupaţională;
  • să caracterizeze caracteristicile perso­nalităţii cu caracter social: a) funcţii proprii, conştiinţa de sine, imaginea proprie, idealul propriu, autocontrol, autoapreciere, auto­educaţie, autocunoaştere, identitate proprie; b) atitudini: funcţiile, măsurarea, schimbarea; c) roluri sociale: rolul, învăţarea de roluri, conflict de rol, tipuri de rol;
  • să descrie percepţia persoanei, procurarea de informaţii, precizia percepţiei, simplificarea, formarea imaginii globale despre individ;
  • să explice în mod profesional formarea relaţiilor interpersonale, formele şi fazele de formare;
  • să prezinte factorii care influenţeaza apariţia şi formarea relaţiilor umane (atracţia, asemănarea, deosebirea);
  • să definească unele caracteristici ale interacţiunii ca şi mijloacele interacţiunii (comunicaţie, îndemânare socială, cooperare, situaţii psihice);
  • să prezinte caracteristicile influenţabili­tăţii şi ale convingerii, ale proceselor influenţării sociale, ale conflictelor sociale;
  • să prezinte psihologia vieţii de grup, să caracterizeze diferite grupuri, să recunoască şi să interpreteze fenomenele de grup;
  • să descrie tipurile de grup, relaţiile multipersonale;
  • să caracterizeze structurarea internă a grupurilor formale şi informale mici, fenomenele grupurilor mici (normele de grup, atmosfera, interese, eficienţa, conformitate, nonconformi­tate, opinie, conflicte organizaţionale în grup) ca şi dezvoltarea grupurilor formale mici, tipurile de conducere şi influenţa lor, relaţia dintre individ şi grup, importanţa grupului de referinţă;
  • să prezinte fenomenele mulţimii, stabi­lirea noţiunii de mulţime, felurile, redarea comportamentului mulţimii (situaţii de catas­trofă, situaţii de panică etc.);
  • să prezinte fenomenele colective (propaganda, opinia publică, moda, prejudecata etc.).

7. Cunoştinţele psihologiei aplicate, utilizarea lor în practica grafologică, consulta­ţie, consultanţă. Grafologul să fie capabil să:

  • descrie tulburările „naturale” (situaţiile neprevăzute, împrejurările forţate, oboseala, suprasolicitarea, boala, febra, stresul, stările încordate, reacţiile de doliu, vătămările);
  • să stabilească tulburările senzaţiei, percepţiei (sensibilitate exagerată, sensibilitate scăzută, greşeli ale organelor de simţ, optice, acustice, influenţa stimulilor chimice, decepţia pielii şi a întregului corp, iluzia şi halucinaţia);
  • să prezinte tulburările mecanismului atenţiei (deconcentrare, atenţie prea mare ori atenţie scăzuta. Stare distrată);
  • să prezinte tulburările funcţionării stării de conştienţă (somnolenţa, coma, leziuni ale scoarţei cerebrale şi ale sistemului locomotor, disociere etc.);
  • să descrie tulburările de memorie (param­ne­zii, hiperamnezii, hipomnezia, amnezia), respectiv motivele procesului de uitare (inter­ferenţa, inactivitatea, sindromul Alzheimer, Korszakov);
  • să prezinte tulburările de gândire (1. For­male: gândire incoerentă 2. De conţinut: depresive, euforice, megalomane, micromane);
  • să stabilească tulburările sentimentale (sărăcăcioase, infantilismul, apatia, depresia, psihopatia, incontinenţa emoţională, mania, neurastenia, isteria, disociaţia sentimentală);
  • să descrie fenomenele care explică tulbu­rările motivaţiei (anorexia nervosă, bulimia, dezintegrarea, perversiile sexuale, lipsa de afectivitate, dependenţa cronică, intoleranţa, egoismul, autojertfirea, frustrarea, lipsa de exigenţă, tulburări de competenţă);
  • să definească tulburarile de compor­tament intro-extravertire extremă, hiperemoti­litatea, devianţele, suicidul, consumul de droguri, alcoolismul, criminalitatea, sectele;
  • să prezinte psihozele organice (demenţa senila, demenţa presenilă, demenţa arterio­sclerotică, psihoza alcoolică, delirium tremens, halucinaţia alcoolică, stările halucinante ori paranoice cauzate de consum de droguri, psihoze simptomatice, schizofreniile, maniaco-depresivitatea, psihozele reactive);
  • să descrie nevrozele (hipocondria, nevro­za istenica, neurastenia, stările de panică);
  • să prezinte bolile psihosomatice (ulcerul stomacal, colitis ulcerosa, unele boli de piele, hipertonia, diabetes mellitus, migrenele, astmul, angina pectoris, infarctul miocardic);
  • să explice tulburările de personalitate (paranoid, schizoid, borderline, isteria, disocial, dependent);
  • să descrie tulburările de dezvoltare intelectuală (deficienţe de învăţare, deficienţe intelectuale, vătămări intelectuale grave);
  • să caracterizeze bolile de patimă (cafea, fumatul, consumul de droguri, consumul de alcool, jocurile de patimă, serialele de tele­viziune);
  • să descrie tulburările speciale care influen­ţează activitatea grafică (vătămarea sistemului extrapiramidal, tulburările mani­pu­laţiei şi grafomotorii, tulburările datorate fiziologiei capacităţii de scriere: ataxia, agrafla, afazia, disgrafia, somatognozia, alexia, dispraxia, apraxia);
  • să stabilească esenţa consultanţei, formele şi domeniile consultanţei;
  • sa releve posibilităţile de intervenţie ce rezidă în relaţia de ajutorare (de sprijin, de confruntare, de informare, de catalizare, de dispoziţie);
  • să descrie caracteristicile de personalitate ale consultantului şi ale consultatului;
  • să descrie dimensiunile de bază ale consultanţei intenţionale (procesul consultanţei, evaluarea clientului);
  • să prezinte condiţiile şi tehnica consul­tanţei profesionale (atenţia, influenţabilitatea, empatia, congruenţa, utilizarea conştientă a comunicaţiei verbale şi non-verbale, respon­sabilitatea depăşirii domeniului de competenţă);
  • să aibă o vedere generală de ansamblu a procesului, să simtă responsabilitatea profe­sională, să aplice ajutorarea în cercuri de competenţă;
  • să recunoască importanţa consultanţei şi superviziei, să utilizeze formele acestora (dialogul nemijlocit, ajutorul mijlocit, consultanţa consultantului ştiinţific, consultanţa centrata pe client şi pe situaţie).

8. Utilizarea legislaţiei referitoare la drepturile legate de individ şi de protecţia datelor individului. Grafologul să fie capabil:

  • să-şi desfăşoare activitatea grafologică potrivit regulilor care reglementează activitatea profesională, etică şi juridică;
  • să stabilească drepturile, obligaţiile, competenţele şi responsabilităţile speciale care privesc profesia de grafolog;
  • să-şi desfăşoare activitatea în confor­mitate cu aceste prevederi;
  • să identifice caracterul special al relaţiilor juridice care există între grafolog şi client;
  • să aplice regulile juridice referitoare la drepturile legate de individ;
  • să aplice regulile juridice referitoare la protecţia de date.