Statutul Asociaţiei Grafologice din România

CAPITOLUL II.

SCOPUL, ACTIVITĂŢILE, PATRIMO­NIUL ŞI VENITURILE ASOCIAŢIEI

Art. 5. – ASOCIAŢIA are ca scop:

a) promovarea cercetării grafologice pe plan pedagogic, psihodiagnostic, criminalistic precum şi în cadrul ştiinţelor umane unde îşi poate aduce contribuţia;
b) sprijinirea activităţii de studii şi cer­cetare, dezvoltare ştiinţifică în instituţii sau organizaţii naţionale şi internaţionale;
c) iniţierea şi sprijinirea măsurilor de formare şi perfecţionare profesională, burse sau alte forme de specializare în ţară şi străinătate;
d) organizarea unor cursuri de perfec­ţionare pentru cunoaşterea noutăţilor în cerceta­rea românească şi internaţională.

Art. 6. – ASOCIAŢIA se poate afilia la organizaţii internaţionale din domeniul său de activitate.

Art. 7. – În vederea realizării obiectivelor prevăzute la art. 5, ASOCIAŢIA poate desfăşura următoarele activităţi:

a) organizarea de manifestări ştiinţifice în domeniul cercetărilor grafologice;
b) facilitarea participării membrilor ASO­CIA­ŢIEI la cursuri, colocvii, congrese, simpo­zioane şi alte ma­ni­fes­tări ştiinţifice în dome­niul grafologiei;
c) formularea de propuneri adresate in­sti­tuţiilor abilitate în scopul elaborării unor proiecte de acte normative privind prevenirea şi controlul actelor anti­sociale, a stărilor infracţionale şi a criminalităţii;
d) desfăşurarea, în colaborare cu alte insti­tu­ţii, de cercetări fundamentale şi aplicative în domeniu, cu respectarea legislaţiei naţionale în vigoare;
e) promovarea pe plan intern a cercetării ştiinţifice în domeniul grafologiei şi a dialogului între teoreticieni şi practicieni;
f) promovarea participării la cooperarea internaţională şi la valorificarea potenţialului profesional-ştiinţific de care dispun grafologii români;
g) stimularea colaborării grafologilor şi a altor specialişti la reviste de grafologie din ţară şi străinătate;
h) promovarea colaborării şi afilierea la organisme naţionale şi internaţionale;
i) promovarea organizării de conferinţe, simpozioane, schimburi de experienţă pe teme profesionale şi participarea la manifestări similare din ţară şi străinătate;
j) sprijinirea activităţii de întocmire şi publicare a lucrărilor de specialitate grafologică pe baza cercetărilor şi studiilor efectuate în ţară;
k) facilitarea informării la zi privind lucrările elaborate în ţară şi străinătate;
l) promovarea respectării drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în Codul Eticii Europene a Grafologilor.

Art. 8. – Patrimoniul ASOCIAŢIEI se compune din bunuri mobile, mijloace băneşti, alte drepturi, în conformitate cu dispoziţiile prezentului statut şi cu actele normative în vigoare. ASOCIAŢIA poate avea conturi bancare în ţară, în condiţiile legii.

Art. 9. – ASOCIAŢIA poate realiza venituri care provin din:

a) cotizaţii;
b) donaţii, sponsorizări de la persoane fizice sau juridice, din ţară sau străinătate;
c) alte venituri prevăzute de lege.